Săriți la conținut
Arhiva exercițiului [ 24–25 iunie 2025 · România gazdă ]

ConvEx-3 (2025)

ConvEx-3 (2025) revine în România după 20 de ani

Pagina reia integral site-ul oficial al exercițiului ConvEx-3 (2025) - descriere, obiective, organizații participante, comunicate, evenimente și fotografii. Textele sunt cele publicate de organizatori.

Prezentare
01

ConvEx-3 (2025) revine în România după 20 de ani

Afișul evenimentului oficial de lansare ConvEx-3 (2025)

În urmă cu douăzeci de ani, primul exercițiu CONVEX-3, unul dintre cele mai importante exerciții internaționale de răspuns la urgențe nucleare organizate de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), a fost găzduit de România în perioada 5-7 iulie 2005. Scenariul a simulat un accident sever la Centrala Nucleară Cernavodă, punând la încercare nu doar mecanismele naționale de răspuns, ci și coordonarea internațională necesară pentru protejarea populației și a mediului. Exercițiul din 2005 a reprezentat un moment de referință pentru România, consolidându-i reputația de partener de încredere în domeniul siguranței nucleare.

Acum, două decenii mai târziu, în 2025, România va găzdui din nou CONVEX-3, reafirmându-și dedicarea pentru excelență și pregătirea de a face față celor mai dificile scenarii. Printr-o complexitate și o amploare sporite, acest eveniment reprezintă nu doar o continuare firească, ci și o demonstrație a progresului remarcabil realizat în domeniul siguranței și securității nucleare, al pregătirii și răspunsului la urgențe, precum și al cooperării globale. Prin găzduirea unui astfel de exercițiu de mare importanță, România își consolidează poziția de contributor semnificativ la îmbunătățirea siguranței și securității nucleare globale și de jucător proactiv în abordarea provocărilor viitoare.

Exercițiile ConvEx-3 sunt exerciții la scară completă, concepute pentru a evalua aranjamentele și capacitățile internaționale de răspuns la o urgență nucleară sau radiologică severă pe parcursul mai multor zile, indiferent de cauză.

Exercițiul [ 4 secțiuni ]
02

Descriere, obiective și participanți

Exercițiul Activ 01 / 04

Descriere, obiective și participanți

Descrierea Exercitiului 01
Obiective 02
Organizatii participante 03
Echipa de planificare a exercitiului 04
01

Descrierea Exercitiului

Perioadă: 24-25 iunie 2025

Organizator: Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA)

Țară gazdă: România (Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare – CNCAN și Departamentul pentru Situații de Urgență – DSU)

Locație: Centrala Nucleară Cernavodă, județul Constanța, Ciolpani, București

Descriere pe scurt: AIEA va organiza un exercițiu de amploare, nivel 3, din seria Convențiilor, ConvEx-3 (2025), în perioada 24-25 iunie 2025. Acesta este cel de-al șaptelea exercițiu din seria ConvEx-3 și va fi găzduit de România. Scenariul simulează o urgență nucleară severă la Centrala Nucleară Cernavodă, oferind statelor și organizațiilor internaționale o oportunitate unică de a-și testa sistemele de răspuns la urgențe.

Exercițiile ConvEx testează aranjamentele operaționale ale Convenției privind notificarea timpurie a unui accident nuclear și ale Convenției privind asistența în caz de accident nuclear sau urgență radiologică. Aceste exerciții, desfășurate în centrele operaționale de urgență (EOC) și pe teren, în condiții simulate, reprezintă o modalitate solidă și eficientă de testare a planurilor și procedurilor în mod practic, la toate nivelurile. Scopul lor este de a evalua și de a îmbunătăți cadrul internațional pentru pregătirea și răspunsul la urgențe.

Aceste exerciții sunt concepute pentru a evalua răspunsul la un accident nuclear sau radiologic major, cu accent pe schimbul de informații, procesele de evaluare și prognoză, furnizarea de asistență internațională, coordonarea informațiilor publice și răspunsul interinstituțional. Ele oferă o oportunitate importantă de identificare a deficiențelor în cadrul național și internațional de pregătire și răspuns la urgențe, care ar putea împiedica măsurile eficiente de reducere a consecințelor unei urgențe.

ConvEx-3 sunt organizate de AIEA la fiecare trei până la cinci ani și reprezintă exerciții internaționale comune de mare amploare, care se desfășoară în faza incipientă a unei urgențe nucleare sau radiologice severe într-un stat membru.

Obiectivele generale ale exercițiului ConvEx-3 sunt:

  • să permită statelor și organizațiilor internaționale relevante să-și testeze răspunsurile la urgențe nucleare severe la centrale nucleare, care ar putea rezulta din accidente, dezastre naturale, neglijență sau evenimente de securitate;
  • să evalueze sistemul internațional de management al urgențelor;
  • să identifice bunele practici, precum și punctele slabe și domeniile care necesită îmbunătățiri, care altfel ar putea trece neobservate.

ConvEx-3 (2025) va introduce trei elemente cheie:

  • Abordare de colaborare regională (cu Bulgaria și Republica Moldova);
  • Componente de securitate nucleară (securitate cibernetică și protecție fizică);
  • Metodă integrată de planificare, desfășurare și evaluare a exercițiului.

Roluri alocate participanților la exercițiu: Actori, Jucători, Controlori, Evaluatori, Observatori

Roluri de suport: Echipa Media, Logistică, Organizare

02

Obiective

  • Evaluarea aranjamentelor de răspuns la urgențe
  • Îmbunătățirea coordonării și comunicării cu alte state membre, organizații internaționale și AIEA
  • Colaborarea cu parteneri internaționali, validați angajamentele internaționale
03

Organizatii participante

Instituții la nivel național

Instituții din cadrul administrației publice centrale

  • Ministerul Afacerilor Interne
    • Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
    • Departamentul pentru Situații de Urgență
    • Direcția Generală Management Operațional
    • Inspectoratul General al Poliției Române
    • Inspectoratul General al Poliției de Frontieră
    • Inspectoratul General al Jandarmeriei Române
    • Inspectoratul General de Aviație
  • Ministerul Apărării Naționale
  • Direcția Națională de Securitate Cibernetică
  • Ministerul Afacerilor Externe
  • Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
  • Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
  • Ministerul Sănătății
    • Institutul Național de Sănătate Publică
  • Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
    • Agenția Națională pentru Protecția Mediului
    • Administrația Națională de Meteorologie
  • Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
  • Ministerul Energiei
    • Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive
  • Serviciul Român de Informații
  • Serviciul de Telecomunicații Speciale

Instituții și facilități din domeniul nuclear

  • Compania Națională NUCLEARELECTRICA S.A.
    • Sucursala CNE Cernavodă
    • FCN Pitești (Fabrica de Combustibil Nuclear)
  • RATEN – Institutul de Cercetări Nucleare Pitești
  • IFIN-HH

Instituții la nivel local

  • Prefectura Județului Constanța
  • Primăria Orașului Cernavodă
  • Spitale
    • Spitalul Clinic de Urgență București
    • Spitalul Universitar de Urgență București

Organizații internaționale

  • Bulgaria – Agenția de Reglementare Nucleară a Republicii Bulgaria
  • Canada – Health Canada, Radiation Protection Bureau
  • Franța – Institutul pentru Protecție Radiologică și Siguranță Nucleară
  • Lituania – Centrul de Protecție Radiologică și Ministerul Afacerilor Interne
  • Republica Moldova – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
  • S.U.A. – U.S. Department of Energy, National Nuclear Security Administration
  • Suedia – Autoritatea Suedeză pentru Siguranța Radiologică
04

Echipa de planificare a exercitiului

Comitetul de Planificare al Exercițiului

  • AIEA
  • CNCAN
  • MAI
  • DSU
  • DGMO
  • IGSU
  • Ministerul Sănătății
  • Centrala Nucleară (CNE Cernavodă)

Grupul de Scenarii al Exercițiului

  • AIEA
  • CNCAN
  • Centrala Nucleară (CNE Cernavodă)
  • IFIN-HH
  • Ministerul Sănătății
  • Direcția Națională de Securitate Cibernetică (DNSC)

Grupul Logistic al Exercițiului

  • CNCAN
  • MAI
  • Centrala Nucleară (CNE Cernavodă)

Grupul de Control și Evaluare al Exercițiului

  • AIEA
  • CNCAN
  • MAI
  • Ministerul Sănătății
  • Agenția Națională pentru Protecția Mediului
  • Centrala Nucleară (CNE Cernavodă)
  • IFIN-HH
    …
Comunicate [ 11 comunicate · 2024–2025 ]
03

Comunicate din pregătirea exercițiului

01 Workshop pentru controlori și evaluatori
12 iunie 2025

8 fotografii

Workshop pentru controlori și evaluatori

Pregătire Strategică pentru CONVEX-3 (2025)

În data de 11 iunie 2025, a avut loc Workshopul pentru controlori și evaluatori dedicat exercițiului internațional CONVEX-3 (2025), organizat la sediul CIPRIERN din București și în format hibrid. Evenimentul a reprezentat o etapă esențială în pregătirea echipelor naționale implicate în planificarea și desfășurarea acestui exercițiu de mare amploare.

Workshopul a reunit controlorii și evaluatorii desemnați la nivel național, într-un cadru colaborativ menit să întărească coerența, coordonarea și înțelegerea rolurilor din timpul exercițiului. Participarea activă a fost posibilă atât fizic, cât și online, pentru a asigura o acoperire largă și un acces facil al tuturor specialiștilor implicați.

Pe parcursul zilei, participanții au beneficiat de un training dedicat responsabilităților controlorilor și evaluatorilor, fiind prezentate metodologiile și instrumentele utilizate în cadrul exercițiului. Totodată, a fost demonstrată platforma Calian ResponseReady, pe care se va desfășura exercițiul, și s-a realizat un dry run al scenariului, oferind ocazia de a observa în timp real fluxul și structura desfășurării.

Evenimentul a contribuit în mod direct la creșterea nivelului de pregătire și armonizare a echipelor, întărind capacitatea de răspuns și colaborare între instituțiile naționale participante.

Workshopul a reprezentat un pas concret în direcția consolidării capacității de reacție în cazul unei urgențe nucleare, subliniind importanța formării și cooperării atât la nivel național, cât și internațional, în perspectiva exercițiului CONVEX-3 (2025).

Fotografii
1 / 8
02 Lansarea oficiala a exercitiului ConvEx-3 (2025)
5 iunie 2025

16 fotografii

Lansarea oficiala a exercitiului ConvEx-3 (2025)

București, 3 iunie 2025 – Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), sub egida Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), a organizat astăzi lansarea oficială a exercițiului internațional ConvEx-3, desfășurat la Hotel Marriott din București. Evenimentul a reunit aproximativ 100 de participanți din rândul autorităților naționale, organizațiilor internaționale, instituțiilor de reglementare și structurilor responsabile de gestionarea situațiilor de urgență.

Exercițiul ConvEx-3 (2025) reprezintă un moment de referință pentru România, consolidându-I reputația de partener de încredere în domeniul siguranței nucleare.

Deschiderea a fost marcată de intervenția doamnei Cristina Trăilă, Secretar General al Guvernului României, care a subliniat sprijinul ferm al Guvernului pentru acest exercițiu esențial, evidențiind necesitatea unei cooperări interinstituționale consolidate pentru asigurarea unui răspuns rapid și eficient în fața situațiilor de urgență nucleară. Domnul Rafael Mariano Grossi, Director General al AIEA, a transmis un mesaj video în care a reiterat importanța strategică a exercițiului pentru consolidarea capacității globale de reacție în caz de incidente nucleare.

Excelența Sa Stelian Stoian, Ambasador și Reprezentant Permanent al României la Viena, a apreciat angajamentul și eforturile diplomatice în susținerea securității nucleare. Domnul Cantemir Ciurea Ercău, Președinte al CNCAN, a prezentat importanța vitală a ConvEx-3 în testarea coordonării, comunicării și procesului decizional în situații de criză nucleară cu impact transfrontalier.

Domnul Raed Arafat, Secretar de Stat și Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, a evidențiat rolul critic al unei cooperări eficiente și integrate în gestionarea urgențelor, în timp ce domnul Carlos Torres Vidal, Director al Centrului pentru Incidente și Urgențe din cadrul AIEA, a subliniat necesitatea testării practice a capacităților naționale și internaționale. Domnul Khalid Aleissa, CEO al Centrului pentru Reglementare și Cercetare Nucleară din Arabia Saudită, a participat online, accentuând importanța schimbului de bune practici și a colaborării internaționale. De asemenea, domnul Cosmin Ghiță, Director General al Nuclearelectrica, a reafirmat angajamentul industriei nucleare românești în sprijinirea unor astfel de exerciții de anvergură și dedicarea pentru siguranța și securitatea nucleară.

ConvEx-3 este cel mai complex și amplu exercițiu organizat de AIEA, având ca scop evaluarea capacității de reacție coordonate și eficiente în cazul unui incident nuclear cu potențial impact transfrontalier. Într-un context global marcat de provocări variate, de la dezastre naturale la riscuri cibernetice și terorism nuclear, pregătirea și colaborarea internațională rămân piloni esențiali ai securității colective. În ultimii ani, România a înregistrat progrese majore în ceea ce privește dezvoltarea capacităților de intervenție în domeniul nuclear printr-o planificare strategică, dezvoltare de parteneriate, dar și implementarea de proiecte de dezvoltare și sustenabilitate.

Lansarea de astăzi marchează importanța unui amplu proces de pregătire și cooperare care va continua în perioada următoare și care va culmina cu desfășurarea efectivă a exercițiului ConvEx-3 pe data de 24-25 iunie, testând astfel capacitatea României și a partenerilor săi internaționali de a răspunde prompt și coordonat în situații critice.

Fotografii
1 / 16
03 Workshopul Internațional de Comunicare Publică
7 mai 2025

18 fotografii

Workshopul Internațional de Comunicare Publică

Pregătire Strategică pentru CONVEX-3 (2025)

În perioada 28–30 aprilie 2025, la București, la sediul CIPRIERN, CNCAN, a avut loc, „Workshopul Internațional pe tema comunicării publice în situații de urgență nucleară și radiologică”, organizat în cadrul pregătirilor pentru exercițiul internațional CONVEX-3 (2025). Evenimentul a avut loc în format hibrid, participanții având ocazia de a participa activ și în online.

Evenimentul a reunit ofițeri de presă și experți în comunicare din cadrul autorităților naționale, instituțiilor implicate în gestionarea situațiilor de urgență și organizațiilor internaționale, participanții urmând să joace un rol activ în cadrul exercițiului CONVEX-3 (2025).

Pe parcursul celor trei zile de lucru, au fost abordate subiecte esențiale pentru consolidarea capacității de comunicare publică în timpul unei urgențe nucleare sau radiologice. Printre temele discutate s-au numărat fundamentele comunicării în timpul urgențelor, percepția riscului, combaterea dezinformării, relația cu mass-media și managementul informației în contexte sensibile.

Workshopul s-a încheiat cu un exercițiu de simulare (table-top), menit să testeze răspunsul coordonat al echipelor de comunicare într-un scenariu realist de urgență nucleară. Activitatea a fost apreciată de participanți și a reprezentat un pas important în pregătirea României pentru organizarea exercițiului CONVEX-3 la cel mai înalt nivel internațional.

Fotografii
1 / 18
04 Workshop Monitorizare Radiologică
10 aprilie 2025

8 fotografii

Workshop Monitorizare Radiologică

În perioada 31 martie – 4 aprilie 2025, la Centrul CIPRIERN din București, a avut loc Workshopul pentru Monitorizarea Radiologică, un moment important în pregătirea exercițiului internațional CONVEX-3 (2025), planificat pentru luna iunie 2025. Evenimentul a reunit experți naționali și internaționali, reprezentanți ai autorităților și instituțiilor naționale, precum și parteneri din organizații internaționale și din state participante.

Scopul principal al workshopului a fost analizarea și consolidarea abordării naționale și internaționale privind monitorizarea radiologică în situații de urgență, cu accent pe coordonare, capacități tehnice și mecanisme de schimb de date. Participanții au purtat discuții aplicate privind strategiile de monitorizare, protocoalele de comunicare și integrarea rezultatelor în procesul decizional în timpul unor urgențe nucleare sau radiologice.

Un rezultat important al workshopului a fost consolidarea unei înțelegeri comune privind rolurile, responsabilitățile și instrumentele tehnice disponibile pentru monitorizarea radiologică în cadrul exercițiului. Sesiunile au inclus exemple practice, schimb de experiență și prezentări de specialitate, contribuind la îmbunătățirea aranjamentelor naționale și la alinierea acestora cu standardele internaționale.

Workshopul a întărit colaborarea între instituțiile implicate în pregătirea pentru situații de urgență nucleară, sprijinind o abordare integrată și coerentă în domeniul monitorizării radiologice. Acest pas contribuie direct la asigurarea unei capacități eficiente de răspuns în cadrul exercițiului CONVEX-3 (2025), întărind pregătirea națională și cooperarea internațională.

Fotografii
1 / 8
05 A treia întâlnire a grupului de lucru (TGM-3)
12 decembrie 2024

4 fotografii

A treia întâlnire a grupului de lucru (TGM-3)

În perioada 10-11 decembrie 2024, a avut loc la Cernavodă cea de-a Treia Reuniune a Grupului de Lucru (TGM-3), marcând un pas esențial în pregătirile pentru exercițiul CONVEX-3, programat pentru luna mai 2025. Evenimentul s-a desfășurat în format hibrid, cu participare activă atât fizică, cât și online. Acesta a reunit experți naționali și internaționali, reprezentanți ai instituțiilor naționale, organizații internaționale și instituții din statele participante, inclusiv Nuclearelectrica (SNN) și Centrala Nucleară de la Cernavodă.

Obiectivul principal al reuniunii a fost rafinarea scenariului exercițiului, oferind o platformă pentru discuții și colaborare între părțile implicate. Participanții au discutat obiectivele exercițiului, principalele injectări, coordonarea internațională și documentele de bază, facilitând contribuțiile active și implicarea organizațiilor internaționale și a instituțiilor din statele participante.

Un moment important al reuniunii a fost lansarea oficială a exercițiului CONVEX-3 (2025), marcată prin deschiderea site-ului oficial al exercițiului. Site-ul va servi ca sursă centrală de informații și comunicare pentru toate părțile implicate, reprezentând un pas crucial către transparență și conștientizare publică, asigurând un flux constant de date corecte și relevante despre pregătirea și desfășurarea exercițiului. De asemenea, a fost lansat videoclipul oficial de prezentare al exercițiului, care evidențiază obiectivele și importanța acestuia în consolidarea capacităților internaționale de răspuns la situații de urgență nucleară.

Această întâlnire a consolidat colaborarea între instituțiile naționale și organizațiile internaționale, stabilind un cadru solid pentru organizarea unui exercițiu de amploare, la care se preconizează că vor participa aproximativ 80 de state și organizații internaționale. Evenimentul a marcat un pas crucial în pregătirea CONVEX-3 (2025), întărind parteneriatele internaționale și reafirmând angajamentul comun față de siguranța nucleară la nivel global.

Fotografii
1 / 4
06 A treia întâlnire consultativă privind dezvoltarea ‘injecturilor’ pentru exercițiul ConvEx-3 (2025)
3 octombrie 2024

4 fotografii

A treia întâlnire consultativă privind dezvoltarea ‘injecturilor’ pentru exercițiul ConvEx-3 (2025)

În cadrul pregătirii pentru exercițiul CONVEX-3 (2025), a avut loc o întâlnire consultativă la sediul AIEA din Viena, la începutul lunii octombrie 2024, la care au participat echipa CNCAN responsabilă de organizarea exercițiului, alături de reprezentanți ai CNE Cernavodă, IFIN-HH, Ministerul Afacerilor Interne și echipa AIEA.

Scopul întâlnirii a fost de a contura detaliile scenariului exercițiului CONVEX-3 (2025), abordând aspecte esențiale pentru testarea răspunsului în caz de urgență nucleară. Participanții au discutat despre obiectivele exercițiului, injecturile-cheie necesare pentru simularea răspunsurilor în timp real și coordonarea internațională, asigurându-se că scenariul este aliniat celor mai bune practici internaționale. De asemenea, au fost dezvoltate injecturi pentru comunicarea publică, iar o strategie detaliată în acest sens a fost trasată pentru a asigura o reacție coordonată și eficientă în caz de urgență.

Un alt rezultat important al întâlnirii a fost începutul redactării injecturilor sub evenimentele cheie din „Master Event List”, în platforma utilizată pentru organizarea exercițiului, marcând un pas semnificativ în pregătirea detaliilor tehnice ale scenariului.

În urma întâlnirii, au fost realizate progrese semnificative în dezvoltarea scenariului exercițiului și au fost stabilite măsuri esențiale pentru alinierea acestuia la cele mai bune practici internaționale.

Această întâlnire a reprezentat un pas important în consolidarea colaborării internaționale și în stabilirea unei baze solide pentru succesul exercițiului CONVEX-3 din 2025.

Fotografii
1 / 4
07 A doua întâlnire a grupului de lucru (TGM-2)
27 septembrie 2024

14 fotografii

A doua întâlnire a grupului de lucru (TGM-2)

În luna septembrie 2024, la sediul CIPRIERN din București, a avut loc evenimentul Task Group Meeting 2 (TGM-2), organizat pentru a avansa pregătirile pentru exercițiul CONVEX-3 din 2025.

Evenimentul a fost organizat într-un format hibrid și a reunit un număr semnificativ de participanți, aproximativ 60 de persoane prezentându-se fizic la locație, iar alții participând activ online.

Sesiunea a fost deschisă cu mesaje din partea dl. Cantemir Ciurea-Ercău, Președinte CNCAN, dl. Raed Arafat, Secretar de Stat și Șef DSU, dl. Carlos Torres Vidal, Director IEC – IAEA, și Teodor Chirica, Președintele Consiliului de Administrație Nuclearelectrica. Dl. Petre Min, coordonator CIPRIERN, a prezentat progresele realizate în elaborarea scenariului exercițiului și a coordonat discuțiile tehnice despre injecturile-cheie și obiectivele naționale.

Scopul principal al întâlnirii a fost de a prezenta scenariul exercițiului CONVEX-3 (2025) și de a oferi participanților ocazia de a contribui la perfecționarea acestuia. S-au discutat obiectivele naționale și internaționale, identificarea limitărilor și definirea scenariului exercițiului, precum și integrarea elementelor noi care vor îmbunătăți realismul simulării. Participanții au explorat injecturile-cheie din scenariul exercițiului și coordonarea internațională, asigurându-se că scenariul este aliniat celor mai bune practici internaționale.

În cadrul întâlnirii, vizita la Centrul EOC CNCAN a oferit o perspectivă practică asupra coordonării în situații de urgență, demonstrând importanța unei reacții coordonate în cadrul exercițiului.

La finalul întâlnirii, au fost stabilite măsurile necesare pentru următoarele etape de pregătire, inclusiv modul de comunicare în procesul de organizare. Evenimentul a consolidat cooperarea internațională și a marcat un pas esențial în pregătirile pentru CONVEX-3 (2025), întărind parteneriatele internaționale și stabilind un cadru clar pentru etapele următoare ale exercițiului

Fotografii
1 / 14
08 A doua întalnire consultativă privind pregătirea listei principale de evenimente (MEL) pentru exercițiul ConvEx-3 (2025)”
2 august 2024

3 fotografii

A doua întalnire consultativă privind pregătirea listei principale de evenimente (MEL) pentru exercițiul ConvEx-3 (2025)”

În cadrul pregătirilor pentru exercițiul CONVEX-3 (2025), o întâlnire tehnică la sediul AIEA din Viena, în luna iulie 2024 între delegația română, formată din reprezentanți ai CNCAN și ai Ministerului Afacerilor Interne, și echipa AIEA.

Scopul întâlnirii a fost de a dezvolta în comun lista evenimentelor principale pentru scenariul exercițiului ConvEx-3 (2025). Evenimentele cheie, inclusiv cele legate de securitatea cibernetică și protecția fizică, au fost încărcate în platforma utilizată pentru organizarea exercițiului, completând astfel „Master Event List”.

În cadrul întâlnirii, au fost discutate și stabilite detalii privind organizarea evenimentelor viitoare, fiind stabilit un plan de acțiune detaliat pentru perioada următoare. S-au abordat etapele cheie ale pregătirii și coordonarea necesară între toate părțile implicate pentru a asigura succesul exercițiului.

În urma întâlnirii, au fost stabilite următoarele măsuri: încărcarea evenimentelor cheie în „Master Event List”, crearea unui plan de acțiune detaliat pentru următoarele etape și consolidarea coordonării între părțile implicate. Această întâlnire a fost un pas important în asigurarea succesului exercițiului CONVEX-3 (2025), întărind parteneriatele internaționale și stabilind un cadru clar pentru etapele următoare ale pregătirii.

Fotografii
1 / 3
09 Prima întâlnire consultativă privind specificațiile exercițiului ConvEx-3 (2025) și strategia de comunicare publică
3 iunie 2024

4 fotografii

Prima întâlnire consultativă privind specificațiile exercițiului ConvEx-3 (2025) și strategia de comunicare publică

Ca parte a cooperării pentru organizarea exercițiului ConvEx-3 (2025), a avut loc o întâlnire tehnică între delegația română, formată din reprezentanți ai CNCAN și ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), și reprezentanți ai AIEA.

Întâlnirea s-a desfășurat în mai 2024, la sediul AIEA din Viena.

Scopul principal al întâlnirii a fost elaborarea documentului inițial de planificare (Scope, Objectives, and Constraints – SOC) pentru exercițiul ConvEx-3 (2025). Acest document definește condițiile pentru inițierea exercițiului, nivelurile de participare ale statelor membre și ale organizațiilor internaționale, obiectivele generale și punctele de evaluare, datele tehnice necesare pentru simularea scenariului tehnic, precum și participanții și observatorii implicați în exercițiu.

În cadrul întâlnirii, au fost discutate și stabilite detalii referitoare la coordonarea și integrarea instituțiilor naționale, a serviciilor de urgență, a instalației nucleare CNE Cernavodă, precum și a partenerilor internaționali, alături de planificarea și alocarea resurselor necesare pentru exercițiu. Un aspect important al întâlnirii a fost dezvoltarea strategiei de comunicare publică, care include comunicarea înainte, în timpul și după exercițiu, cu scopul de a gestiona așteptările publicului și de a minimiza riscurile de panică sau dezinformare.

De asemenea, au fost stabilite mecanisme pentru colectarea feedback-ului din partea tuturor părților implicate, pentru a îmbunătăți continuu pregătirea și organizarea exercițiului. În urma discuțiilor, au fost stabilite următorii pași, inclusiv detalierea protocoalelor de coordonare și implementarea unui sistem eficient de comunicare publică pe durata exercițiului.

Această întâlnire a reprezentat un pas crucial în consolidarea coordonării internaționale și în asigurarea succesului exercițiului ConvEx-3 (2025).

Fotografii
1 / 4
10 Prima întâlnire a grupului de lucru (TGM-1)
15 aprilie 2024

4 fotografii

Prima întâlnire a grupului de lucru (TGM-1)

Ca parte a pregătirilor pentru exercițiul CONVEX-3 (2025), prima reuniune a Grupului de Lucru a avut loc în aprilie 2024 la sediul CIPRIERN din București.

Evenimentul a reunit reprezentanți la nivel național și internațional, cu o participare semnificativă, incluzând aproximativ 70 de participanți prezenți fizic și o participare online numeroasă și activă.

Scopul reuniunii a fost de a informa organizațiile participante despre obiectivele exercițiului, lecțiile învățate, limitările și constrângerile posibile ale exercițiilor de tip ConvEx, precum și de a discuta rolul acestora în testarea și îmbunătățirea răspunsurilor internaționale la incidente nucleare.

Pe parcursul evenimentului, au fost abordate aspecte esențiale privind structura exercițiului, coordonarea dintre părțile implicate și alinierea obiectivelor acestuia. De asemenea, au fost prezentate detalii despre sistemele de răspuns la urgență ale României, fiind discutate structurile și procesele implicate în gestionarea situațiilor de urgență. Totodată, au fost detaliate organizarea exercițiului CONVEX-3 și obiectivele sale, alături de pașii esențiali pentru desfășurarea acestui eveniment. Expertiza internațională a fost, de asemenea, abordată, contribuind la crearea unui cadru eficient de cooperare.

La finalul reuniunii, au fost stabilite măsurile necesare pentru etapele următoare de pregătire, inclusiv consolidarea coordonării internaționale și alocarea resurselor. Această întâlnire a reprezentat un pas important în asigurarea succesului exercițiului CONVEX-3 (2025), întărind parteneriatele internaționale și stabilind un cadru clar pentru etapele viitoare.

Fotografii
1 / 4
11 Întâlnirea Kick Off
25 martie 2024

6 fotografii

Întâlnirea Kick Off

Data de 24-01-2024 a reprezentat o convergență remarcabilă de eforturi și colaborare internațională aici, la Viena, cu evaluarea finală a exercițiului Valahia 2023, care a fost esențial în îmbunătățirea strategiilor noastre de răspuns la urgențe.

Pe baza informațiilor obținute, ne-am concentrat pe organizarea exercițiului ConvEx-3, găzduit de România în 2025.

ConvEx-3 reprezintă un efort monumental în testarea rezilienței și pregătirii răspunsului internațional la evenimente nucleare sau radiologice severe.

Pe măsură ce avansăm, fuziunea experiențelor din Valahia 2023 și drumul către ConvEx-3 constituie un parcurs al îmbunătățirii continue și al angajamentului comun față de siguranță, pregătire și răspuns eficient.

În această zi, domnul Petre MIN, împreună cu domnul Secretar de Stat Raed Arafat și reprezentanți ai AIEA și DSA, au participat la prima reuniune oficială „Kickoff meeting for preparation of ConvEx-3 (2025)” privind organizarea exercițiului ConvEx-3, planificat să aibă loc în 2025. Această întâlnire a început cu o prezentare generală susținută de directorul IEC, domnul Carlos Torres Vidal, și a continuat cu prezentările celorlalți participanți. Tema principală a întâlnirii a fost discutarea și aprobarea agendei referitoare la planificarea întâlnirilor organizatorice, precum și a datelor tehnice privind exercițiul.

Fotografii
1 / 6
Evenimente [ Cronologic, cele mai recente întâi ]
04

Reuniuni, workshopuri și lansarea

01 A 5-a reuniune a grupului operativ
15–16 decembrie 2025 · EEST București, ROMÂNIA [ TGM ]

A 5-a reuniune a grupului operativ

Organizator · IAEA, CNCAN

Evaluarea exercițiului și revizia finală a Raportul exercițiului.

Agenda

Locul de desfășurare

Centrul de Informare Pregatire si Raspuns la Incidente Evenimente Radiologice si Nucleare - CIPRIEN

Address: Str. Locotenent Zalic nr.4 Sector 6 Bucharest ROMANIA
02 Tur observatori
24–25 iunie 2025 · EEST Bucuresti, Cernavoda [ Tur observatori ]

Tur observatori

Organizator · CNCAN

03 Workshop RANET
23–26 iunie 2025 · EEST Bucuresti, Cernavoda [ Workshop ]

Workshop RANET

Organizator · CNCAN

Locul de desfășurare

Centrul de Informare Pregatire si Raspuns la Incidente Evenimente Radiologice si Nucleare - CIPRIEN

Address: Str. Locotenent Zalic nr.4 Sector 6 Bucharest ROMANIA
04 A patra reuniune a grupului operativ
3–4 iunie 2025 · EEST București [ TGM ]

A patra reuniune a grupului operativ

Organizator · CNCAN

Versiunile finale ale documentelor de exercițiu ConvEx-3, programul JAT și al observatorilor, rezolvarea problemelor deschise, planul de lucru actualizat

Agenda


Locatii

Marti, 3 iunie 2025

JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Bucharest, Romania
Calea 13 Septembrie 90, București 050726

Deschideți pe hartă — JW Marriott Bucharest Grand Hotel ↗

Miercuri, 4 iunie 2025

CIPRIERN, CNCAN, Bucharest, Romania
Strada Locotenent Zalic nr.4, București 060214

Deschideți pe hartă — Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare ↗
05 Eveniment oficial lansare ConvEx-3
3 iunie 2025 · 09:00–12:00 (EEST) JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Bucharest, Romania

Eveniment oficial lansare ConvEx-3

Organizator · CNCAN

Evenimentul are ca scop principal prezentarea obiectivelor și a modului de desfășurare a exercițiului, organizat de către CNCAN, împreună cu Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)/ Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN) / CNE Cernavodă, precum și cu alte organizații naționale implicate în răspunsul la urgență, sub auspiciile Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA).

Agenda (actualizata)

06 A treia reuniune a grupului operativ
10–11 decembrie 2024 · EEST Cernavoda [ Intalnire de lucru, TGM ]

A treia reuniune a grupului operativ

Organizator · by

Scenariul exercițiului, proiectele de documente ale exercițiului, planul de lucru actualizat

07 A treia intalnire consultativa
29 septembrie 2024 – 3 octombrie 2024 · EEST IAEA, Vienna [ Intalnire consultativa ]

A treia intalnire consultativa

Organizator · CNCAN

08 A doua reuniune a grupului operativ
24–25 septembrie 2024 · EEST București [ TGM ]

A doua reuniune a grupului operativ

Organizator · by

Principalele caracteristici ale scenariului exercițiului, planul de lucru actualizat

09 A doua intalnire consultativa
29–31 iulie 2024 · CEST IAEA, Vienna [ Intalnire consultativa ]

A doua intalnire consultativa

Organizator · CNCAN

10 Prima întâlnire consultativa
29–31 mai 2024 · CEST Viena [ Intalnire consultativa ]

Prima întâlnire consultativa

Organizator · CNCAN

11 Prima reuniune a grupului de lucru
10–11 aprilie 2024 · EEST București [ TGM ]

Prima reuniune a grupului de lucru

Organizator · by

Principalele obiective ale acestei reuniuni sunt alinierea abordării noastre față de ConvEx-3 prin convenirea asupra obiectivelor, domeniului de aplicare și calendarului exercițiului, definirea aspectelor-cheie ale scenariului, cu accent pe securitatea nucleară, și obținerea unui consens cu privire la planul de lucru general.

12 Întâlnire de lansare
24 martie 2024 · 09:00–17:00 (EEST) Viena [ Other ]

Întâlnire de lansare

Organizator · by

Organizatori
05

Organizatorii și partenerii exercițiului

Organizațiile care au organizat și găzduit ConvEx-3 (2025), așa cum sunt publicate pe site-ul oficial al exercițiului.

Echipa de dezvoltare a exercițiului
  • Petre MIN Director CNCAN
  • Silviu STOIAN Co-Director DSU
  • Bogdan VAMANU Scenariu exercițiu IFIN-HH
  • Viorel ANDRONIE Controlori CNCAN
  • Adriana FLOROIU Logistică CNCAN
  • Elena PETRESCU Informare publică SNN
  • Valentina DINU Informare publică (co-) SNN
Persoane citate în comunicatele exercițiului
  • Cantemir Ciurea-Ercău Președinte CNCAN CNCAN
  • Raed Arafat Secretar de Stat și Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență DSU
  • Carlos Torres Vidal Director al Centrului pentru Incidente și Urgențe din cadrul AIEA IAEA
  • Rafael Mariano Grossi Director General al AIEA IAEA
  • Cristina Trăilă Secretar General al Guvernului României Guvernul României
  • Stelian Stoian Ambasador și Reprezentant Permanent al României la Viena
  • Teodor Chirica Președintele Consiliului de Administrație Nuclearelectrica Nuclearelectrica
  • Cosmin Ghiță Director General al Nuclearelectrica Nuclearelectrica
  • Khalid Aleissa CEO al Centrului pentru Reglementare și Cercetare Nucleară din Arabia Saudită Nuclear and Radiological Regulatory and Research Center
ConvEx-3 2005
06

Ediția din 2005

Cu douăzeci de ani înainte, primul exercițiu ConvEx-3 a fost găzduit de România, în perioada 5–7 iulie 2005. Scenariul a simulat un accident sever la Centrala Nucleară Cernavodă, punând la încercare atât mecanismele naționale de răspuns, cât și coordonarea internațională necesară pentru protejarea populației și a mediului.

Arhiva ediției din 2005 este în pregătire.